Wednesday, June 13, 2007

time does not take sides


oare se poate vorbi de un timp personal de vreme ce suntem cu totii logati virtual la acelasi ceas cu cuc? prinsi in aceeasi retea de oameni, de pareri (intersanjabile) si soundtrack-uri de istorie colectiva, suntem mereu pe On. comunicam pe fuga, prin status-uri. zilnic in priza. tot timpul in/pe trecere.
personal, mi se potriveste postura de a fi mereu intr-o intarziere uzuala ce imi pare gravata in structuri. frecventa cu care se intampla nu ma face sa pun la indoiala autenticitatea actului involuntar, ci nivelul lui de raspandire. interminabila criza de timp e oare, in esenta, un element ireductibil al societatii contemporane?
si daca totul e o conventie, as putea sa nu ader? ce s-ar intampla daca as reusi sa o fac?
exista cel putin 2 situatii posibile:
1. in timp, deconectarea brutala si strict personala de la dimensiunea normalitatii, ar creea un blocaj de natura social interactiva, materializat prin incapacitatea de a ma sincroniza cu ceilalti. cina ar deveni pranzul iar realitatea nu ar mai fi pe ore.
2. in cazul in care deconectarea se transforma intr-o actiune colectiva, ne vom invata sa descoperim noi instrumente la care sa raportam unitatile de timp. in functie de valorile propriului micro spatiu cultural, se vor populariza expresii absolut stupide de genul "vin intr-o supa la plic" sau "ne vedem intr-o randare". iar daca aceasta noua ordine va creea un haos uniform, tot ce ai reusit este sa transformi prin inlocuire obiectul fizic, ceasul, cu alte modalitati de masurare a timpului, pastrand insa intacta valoarea corespondenta - time itself. practic e imposibil. teoretic, se poate. as vrea sa se poata.
(totusi, avem nevoie de raportari. asa cum avem nevoie de confirmari, de supermodele si marci inregistrate. unii mult, altii si mai mult.)